Documentare de referință: Jack Garratt – „Surprise Yourself” (r. Tom Clarkson)

Prezentare realizată pentru Opțiunea Smart de Delia Grosu (CESI) 

Camerele GoPro au început să fie din ce în ce mai utilizate de către publicul larg, dar și de către regizorii profesioniști. În clipul Surprise Yourself, mai mulți oameni obișnuiți își înfruntă fricile, filmându-se în același timp. Faptul că toate secvențele sunt filmate cu o cameră GoPro îl poate face pe spectator să simtă o ușoară formă de claustrofobie, din moment ce toți oamenii par a fi extrem de aproape de privitor. La un nivel diferit al filmului, spectatorul poate fi chiar martorul modului în care tehnologia face parte din viețile fiecăruia dintre noi, fiind posibilă înregistrarea unor asemenea momente fără a avea niciun fel de pregătire anterioară.

Oamenii din clip sar cu parașuta, se urcă într-un rollercoaster, își fac un tatuaj și multe alte acțiuni care le induc o stare de teamă, iar modul de filmare oferă autenticitate clipului, iar spectatorul aproape devine el însuși actor. Întocmai ca într-un home movie, secvențele din filmul lui Garratt par a fi filmări obișnuite ale unor întâmplări de zi cu zi, dar regizorul documentează teama la nivelul cel mai personal cu putință, fără a interveni însă, fără a influența în vreun fel ceea ce se întâmplă cu ,,personajele” filmului său.

Autor: admin | Articol din sectiunea Referințe

Lasă un răspuns