Cum filmezi cu telefonul mobil

Camerele telefoanelor mobile disponibile astăzi sunt peste standardul tehnic al camerelor de televiziune din anii 1990 și mult peste rezoluția semnalului efectiv al programelor de televiziune de dinainte de anul 2000. Încă de la prima generație a telefoanelor smart, rezoluția minimă a fost HD și FullHD, de 4-16 ori mai mare decât cea a standardului Super-VGA și VGA din deceniile precedente. Dacă multe filmări realizate în deceniile precedente arată mai bine decât cele realizate astăzi cu telefoanele mobile, acest fapt se datorează profesionalismului celor care le folosesc, utilizării de mijloace cinematice (instalații de lumină, captarea specială a sunetului, mai multe camere, obiective profesionale), dar și unor limite reale ale telefoanelor smart, ale camerelor lor și ale software-ului acestora. De exemplu, standardul analog de televiziune BetaCam permitea înregistrarea a 5 canale, dintre care 4 de sunet (pentru ambient stereo, pentru muzică, pentru voce, pentru efecte sonore), față de 2 canale în înregistrarea video a unui smartphone (imagine și sunet codat mono sau stereo). Un alt exemplu este dat de dimensiunea efectivă a diafragmei. Fiind miniaturizate, camerele smartfone-ului au obturatoare aproape punctuale, ceea ce face ca marginile imaginii să fie deformate, întunecate și nerealiste (efectul, numit „ochi de pește” e parțial estompat de sofware, cu mari diferențe de la un model la altul; în prezent a apărut pe piață o nouă generație de telefoane cu o cameră binoculară care reduce din deficiențe). Parte din aceste limitări tehnice pot fi depășite prin adăugarea de accesorii și prin instalarea unor aplicații specifice. Totuși, chiar și fără accesorii, telefoanele smart pot fi utilizate pentru realizarea de înregistrări video la un standard profesional.

Sfaturi pentru filmarea cu telefonul mobil:

  1. Țineți telefonul la orizontală. Tentația multora este de a folosi aparatul, inclusiv când fac fotografie sau film, în formatul „portret”, ca atunci când îl folosesc pentru a vorbi la el. Nu uitați că aproape toate display-urile pe care sunt proiectate filme (televizor, computer, cinema, videoproiector) sunt „landscape”.
  2. Încercați să-l țineți cât mai fix cu putință (în poziții relaxate, dacă filmați din mână, sau pe suporturi improvizate și pe trepied) sau folosiți un software de stabilizare a imaginii. Unele smart-uri au incluse asemenea sofware.
  3. Utilizați aplicații care vă permit un control cât mai bun. Majoritatea app-urilor, inclusiv cele native, au ajustări automate ale luminii, temperaturii de culoare, focusului ș.a. (cum ar fi filtre sau „rame”). Unele dintre acestea vă ajută, dacă e o filmare rapidă, dar o fac „de capul lor”. Este de preferat să preluați controlul asupra a cât mai multor funcții prin utilizarea unor aplicații care vă permit asta și citind un tutorial despre setările necesare.
  4. Nu utilizați filtre sau efecte decât în montajul final (și atunci numai dacă este cazul!). Deși, aparent, unele imagini pot fi „înfrumusețate” cu filtre, este foarte probabil ca acestea să vă încurce când editați întregul film.
  5. Dacă puteți, folosiți dispozitive de înregistrat sunet (lavaliere, chiar și cele mai ieftine, hands-free, cu fir sau wireless). Chiar și pentru înregistrări ambientale, acestea aduc un mare plus calitativ.
  6. Încercați să folosiți cât mai mult lumina naturală, inclusiv la interviuri. Camerele smart amplifică digital lumina slabă, ceea ce duce la o slabă calitate a imaginii. Dacă filmați în interior, folosiți a doua sursă de lumină chiar și pe timp de zi. O lampă de birou, care luminează din lateral sau de sus în jos e de preferat unei lumini din tavan, din cauza modului în care „cad” umbrele. (Dacă lumina e puternică, nu o îndreptați direct spre subiect, ci tangent cu acesta).
  7. Evitați mișcările de cameră (pe cele sacadate în primul rând, dar și pe celelalte). Puteți obține suficient dinamism la montaj. Cele mai multe mișcări de cameră sunt obositoare pentru spectator și fac filmul greu de urmărit. Mișcările de cameră trebuie utilizate numai când ele aduc un plus de comunicare (deschid spre un personaj sau un obiect care altfel nu era vizibil) și niciodată în mod gratuit. Faceți cât mai multe cadre fixe.
  8. Vă ajută dacă știți încadraturile (plan general, prim-plan, grossplan etc.). Ele au fost obținute după multe secole de evoluție a picturii, fotografiei și filmului și sunt utilizate pentru că transmit informații non-verbale strict necesare spectatorului.
  9. Nu vă temeți de cadrele „ratate”. Chiar și o imagine complet blurată sau extrem de tremurată sau virată cromatic poate fi folosită într-un film dacă ea poate aduce un plus de informație, dacă poate descrie un amănunt sau poate contura o stare. Totuși, încercați ca asemenea cadre să fie cât mai puține, cât mai scurte și, dacă e posibil, folosite într-un mod creativ.

Vedeți și video-ul de mai jos, cu un alt set de sfaturi utile.

Autor: admin | Articol din sectiunea Filme Smart

Lasă un răspuns