Cariera de militar. Un film de Ioana Popescu

„Cariera de militar” este un film-confesiune construit în jurul unei decizii, cea referitoare la alegerea următoarei școli de urmat. Care sunt criteriile de luat în calcul? Tu? Ce simți, ce crezi, cum îți vezi viața de până acum, cum și-o imaginezi pe cea de azi înainte? Program cotidian interesant sau câștig material satisfăcător? O alegere pasageră sau una definitivă? Ce spun prietenii? Ce spune familia? Care sunt stereotipurile funcționale social? Ioana, realizator al filmului și personaj în acesta, își susține discursul într-un video-selfie cu ridicată încărcătură dramatică, fascinând prin interpretare și prin ineditul țesăturii de argumente. Urmează interogarea prietenilor și a unei mătuși care a ales aceeași profesie.

Cele mai bune elemente ale filmului: utilizare unui set extins de tipuri de discurs (interviu, confesiune, captare de atmosferă, includerea imaginilor și a documentelor de arhivă), atenția acordată detaliului și particularului (prezența subiecților, nararea de către subiecți a unor experiențe, captarea de trăiri, emoții ale acestora), favorizarea receptării mesajului prin câștigarea atenției, simpatiei sau empatiei publicului (emoție, autoreferențialitate, originalitate a comunicării, plasticitatea cadrelor).

Cel mai bun moment al filmului: Confesiunea în video-selfie,

*Autoarea este elevă la Liceul Teoretic Ion Barbu (Drumul Sării). Mentorul ei în atelierul de film documentar a fost regizoarea Carmen-Lidia Vidu.

**Filmul a fost nominalizat la „Premiul pentru cel mai bun film” la Gala Finală Opțiunea Smart.

Autor: admin | Articol din sectiunea Prezentare filme Opțiunea Smart

Lasă un răspuns